Didactica

Ana-Cristina Popescu

Dificultăţi de învăţare induse prin raportare la
„Răţuşca ce urâtă“ a scriitorului Hans Christian Andersen

Există numeroşi factori care pot dezvolta deficienţe de învăţare la un copil, ereditatea, problemele asociate sarcinii, accidente postnatale, mediul în care trăieşte, un mediu ce se poate dovedi nefavorabil datorită sărăciei, problemelor din familie sau chiar anturajului.
Semnele deficienţelor de învăţare sunt numeroase, limbaj, capacitate motorie, atenţie şi comportament social.
Tema este vastă. Eu am ales să mă opresc asupra dificultăţilor de învăţare induse şi să le raportez la o poveste îndrăgită de copii „Răţuşca ce urâtă“ a scriitorului Hans Christian Andersen.
În momentul în care o persoană constată că-i este greu să facă ceva se poate spune că se află într-o dificultate. Depăşirea dificultăţii depinde de voinţa persoanei respective, de forţa de a depăşi un obstacol şi de relaţiile cu cei din jur. Unele dificultăţi pot să fie induse, produse sau influenţare de un stimul extern. Aceşti stimuli externi pot să inducă în eroare o persoană, să o amăgească şi ea să-şi piardă încrederea în proprile forţe. Un semn al neîncrederii în forţele proprii este izolarea. Un elev care se izolează, pentru că a dobândit complexe de inferioritate datorită factorilor externi se confruntă adesea şi cu dificultăţi de învăţare.
Un bun exemplu pentru a arăta acest lucru este povestea Răţuşca ce urâtă“ a scriitorului Hans Christian Andersen. Puiul de lebădă respins de toţi, de familie, de societate va ajunge să se izoleze, până când cineva, tot un factor extern, alte lebede, îi arată adevăratele calităţi.
Pentru început am putea pleca privirea asupra titlului, o răţuşcă urâtă. De ce urâtă, ne-am putea întreba? E posibil să fie un defect fizic a unei persoane şi ea să fie catalogată drept urâtă sau ar putea să fie o trăsătură morală ce deranjează pe cei din jur. Răţuşca era urâtă, pentru că era neînţelească de societatea în care trăia şi acest lucru i-a adus numeroase dificultăţi. Nici mama puiului nu a reuşit să-l înţeleagă şi-l testează „Ce răţoi mare! se gândi mama raţă. Să fie într-adevăr pui de curcă? Am să văd eu după ce am să-l bag în apă.“ „Alături de celelalte răţuşte intră în apă şi puiul cel mare şi urât, înotând la fel ca ele. / – E puiul meu, nu e de curcă, se bucură raţa. Dacă te uiţi la el mai bine, nici nu e aşa de urât.“ Pentru un moment puiul a deveni frumos pentru că a reuşit să intre în apă şi s-a descurcat mai bine decât fraţii lui. Mai târziu apar alte piedici din pricina mediului înconjurător. „… iar una ciupi de moţ puiul cel urât.“ Puiul rănit, respins este mângăiat cu milă „mângâindu-şi puiul cel urât pe moţ.“ „E cam urâţică dar are o fire plăcută …“ Un copil pentru a depăşi o dificultate nu are nevoie de mila nimănui, ci de dragoste, doar aşa poate să reuşească a-şi descoperi calităţile şi a-şi învinge temerile. Puiul cel urât a fost respins, privit cu milă. „Până şi surorile ajunseseră să-i spună: Poate până la urmă, are să te prindă pisica, urâtule! / – Mai bine te-ai duce undeva departe, să nu fii văzut, îi spunea mama raţă.“
Puiul plecat de acasă se confruntă cu aceleaşi probleme. Iniţial cunoaşte egoismul celor din jur „Tare urâtă mai eşti. Dar asta nu înseamnă nimic, poţi să rămâi printre noi, numai să nu te măriţi cu cineva din familia noastră.“ Îi este interzis să se integreze într-un mediu social. I se spune că poate să trăiască şi el ca un biet animal nebăgat în seamă de nimeni. Nimănui nu+i place acest lucru. Omul are nevoie de dragoste, de prieteni, de încurajări. De acest lucru au nevoie elevii ce întâmpină dificultăţi de învăţare, nu de marginalizare.
„- Ce-o fi cu tine? se indignă găina. Nu ai ce face şi te duc gândurile la prostii. Pune-te să faci ouă, sau începe să torci şi-or să-ţi treacă! / – Dar este atât de minunat să pluteşti […] / – Astea sunt plăceri?! […] / – Nu mă-nţelegeţi, spuse răţuşca întristată. […] / – Tare cred că voi pleca în lumea largă.“
Fiecare persoană are abilităţi. Nu oricare copil cântă frumos, de exemplu. Dacă un copil e talentat la desen, altul e posibil să fie dotat cu deprinderi practice. Copiii trebuie încurajaţi, descoperiţi pas cu pas, nu catalogaţi ce nefiind buni de nimic.
Puiul respins de toţi datorită împrejurărilor vieţii vede într-o zi nişte păsări, pe care le admiră, le doreşte model de viaţă „Nu putea să uite acele păsări – nu le ştia numele […] Nu, nu era vorba de niciun pic de pizmă pentru ele – doar admiraţie şi iubire. Nici nu putea să-i treacă prin gând să-şi dorească să semene cu ele.“
În cele din urmă puiul descoperă că e şi el o lebădă, e frumos ca modelul lui. „Dar în loc să-şi vadă chipul de boboc cenuşiu despre care toţi spuneau că e atât de urât, oglindirea îi arătă o lebădă. Era ea însăşi o lebădă. […] Lebăda care a venit acum era cea mai frumoasă. […] Pe când eram răţuşca cea urâtă nici în vis nu am trăit atâta fericire ca acum!“
Fiecare are un talent, un model ce-l poate ajuta să devină puternic. Trebuie doar să descopere acest lucru şi să-şi urmeze calea spre împlinire în viaţă.
Profesorul, educatorul trebuie să treacă dincolo de acea urâţenie a neputinţei unor elevi şi să descopere în ei acea flacără ce-i poate ajuta să devină oameni împliniţi în viaţă.

Notă: Citatele sunt din Hans Christian Andersen, Poveşti, Răţuşca cea urâtă, Traducere Ioana Patrichi, Editura Tana, Muşăteşti, Argeş, 2007.